Cultivarea pământului și cresterea animalelor au o vechime de peste 9 milenii pe globul pamantesc. In zona comunei Straoane, aceste îndeletniciri au aparut odata cu înjghebarea primelor așezari umane.Cercetarile arheologice din jurul Muncelului au scos la iveală urma unor așezări umane cu o vechime de peste 3-4 milenii. Oamenii de pe atunci trebuie să fi făcut lucrari agricole pentru a obține roadele necesare existenței lor.
Cei care au “bătut parul satului” în vechiul Straoane în prima jumatate a mileniului actual pare ca s-au așezat pe un teren împădurit.Cât se întindea pădurea pe intinsele locuri, pe care s-a înființat satul atunci, nu se poate ști. Este posibil sa fi existat în acea pădure și poiene bune de arat și semănat, iar daca nu au existat, oamenii au făcut luminișuri prin procedeele cunoscute în acea vreme și au cultivat terenurile eliberate.
Puține documente relatează date despre dezvoltarea agriculturii și a creșterii animalelor pe întinsul teritoriu al satelor comunei. Unele dintre ele apar prin secolul al XVII-lea în documentele despre răzesi, pe de o parte, și Matei Basarb 1645-1646, episcopul Lavrentie de Radauți (1693-1694) și egumenii diferitelor mănăstiri, pe de alta parte , care au cumpărat terenuri pentru mănăstirile ctitorite sau conduse de ei.
Potrivit acestor informații, se ajunge la concluzia că “țarina Chetros” de peste Șușița era inițial o zona împădurită . Pe parcurs s-au făcut defrișări și terenul a fost eliberat pentru cultura cerealelor, pentru plantarea pomilor fructiferi și mai tarziu, pentru plantarea viței de vie.
In vecinătatea pârâului Repedea pe “Podul Repezii” și “La Gura Repezii”, precum si pe “Rapa Podisorului” pamantul a fost lucrat de la inceput cu sarg pentru cultivarea cerealelor si pentru plantatii de vii si pomi fructiferi. Aceste terenuri roditoare erau cautate mult de manastiri care plateau pret bun pentru acapararea lor.
Deasupra malurilor Susitei, pe platou, terenurile arabile s-au extins treptat, folosindu-se pentru aratura dar, dovedindu-se mult mai fertle pentru vita de vie si pentru pomi fructiferi, localnicii le-au folosit in acest scop, cautand terenuri pentru cultura cerealelor mai spre ses, la Domnesti, Diocheti, Gavani, Calimanesti, etc.
In zona Muncelului si inspre paduri, pamantul era folosit mai ales pentru pasuni si fanete pentru livezi si mult mai putin pentru vii. Si in zona impadurita in spatii defrisate de arbori s-au facut araturi cultivandu-se diverse cereal si plante furajere.
O situatie cuprinzatoare a dezvoltarii agriculturii pe teritoriul satelor comunei in a doua jumatate a secolului trecut este redata in lucrarea lui ION Ionescu de la Brad: “Agricultura romana in judetul Putna aparuta in 1969.”
Cea mai mare parte a suprafetei viticole se gasea in Straoanele de Jos, aproape egala cu suprafata terenurilor arabile.Padurile ocupau intinderi mari pe teritoriul Varnitei, sat apartinand atunci comunei Straoanele de Sus, si erau cea mai mari decat toate padurile din celelate sate.
Despre Straoanel de Jos, autorul spune ca “formeaza comuna cu Repedea”, constituind o mosie unitara, in care strainii nu au putut sa patrunda decat in proportie de 1.5%. Livezile erau plantate mai ales cu pruni, fructele lor fiind uscate sau transformate in rachiu. Cultura cerealelor in tarine era neindelustatoare si de aceea “plugarii nu pot tine vite si merg trei ore pana la Domnesti si Marasesti, unde lucreaza 800 de falcii de papusoi(porumb), luand dijma din trei parti una. Seceta din ultimii ani a facut ca pomii sa nu rodeasc, iar via, desi a rodit putin, tot a avut poama(struguri) si aceasta a ajutat mult si astfel putem zice ca via si la seceta tot nu lasa oamenii in nevoi”.
Straoanele de Sus facea comuna cu Muncelu si Varnita. Razesii stapaneau 376 falcii de padure, 74 falcii de fanete, 33 falcii imas, 58 falcii tarina(teren arabil), 49 falcii vii si 30 falcii gradina si livezi.In afara de ei, mai aveau proprietati in comuna “particularii” (mosierii)care posedau 33 falcii de tarana si 127 falcii de padure. Exploatarea padurilor era foarte avantajoasa pentru ca pogonul (1/2 hectare) de padure pentru exploatare se cumpara cu trei galbeni, iar cadrul de haragi (araci), pari, nuiele sau lemne, se vindeau cu 10 lei.
Mosia Muncelu apartinea atat razesilor cat si mosierilor.Caracteristic pentru aceasta asezare era suprafata mica ocupata de vii, de 12 falcii, “de doua ori mai mica decat a liveilor de perji(pruni), de alte poame si nuci ”.Se semnaleaza , de asemenea, calitatea inferioara a vinurilor, care “se vindeau cu cel mult 20 de parale vadra.”
Teritoriul Varnita nu apartinea razesilor: 26 de falcii de pamant cultivabil si 340 falcii de padure apartineau satului, iar 41 de falcii de pamant cultivabil si 700 de falcii de padure apartineau fratilor Pruncu: adica 1/3 apartinea statului si 2/3 apartinea mosierilor. Iar “oamenii din Varnita”-spune Ion Mincu de la Brad-“se duc de se hranesc de la campie, luand pamant cu dijma din trei parti una”. La improprietarirea din 1864, in Varnita erau 25 de clacasi ai satului si 7 ai Pruncului.
Suprafata Talpanului devenise domeniul statului dupa secularizarea averilor manastiresti. Ea putea fi vanduta . In acest sat au fost 7 clacasi ce au fost improprietariti.
Cresterea anumalelor se rezuma la strictul necesar , nu era o sursa de venit pentru localnici. Iar ca activitate locala mestesugareasca, se mentioneaza existent unei “casarii” din cele 19 care functionau in judet.
Pe plan local, ca urmare a cresterii populatiei, au fost destelenite si date agriculturii noi terenuri nefolositoare. La cultivarea lor s-a acordat prioritate plantarii vitei de vie, conditiile pedoclimatice fiind foarte favorabile acestei culturi.
Cresterea populatiei a avut insa un effect negativ. Ea a condus la o divizare a proprietatii agricole familial in loturi din ce in ce mai mici, care erau date ca dota la noii casatoriti. Si ca o consecinta a acestei divizari, s-a ajuns ca o families a posede mai multe loturi agricole mici situate in maimulte zone ale comunei, ba chiar si in commune diferite.Aceasta situatie nu a avut darul sa promoveze progresul in dezvoltarea agrozootehniei locale.
Ca o consecinta a proceselor economic-sociale, proprietatea individuala in preajma celui de-al doilea razboi mondial avea urmatoarea structura: majoritatea taranilor dispuneau de 1-2 hectare de vie, 1-2 hectare de teren arabil si loturile de padure de diferite dimensiuni.Nici cei mai instariti nu aveau proprietati mai mari de 10 hectare. Unii sateni aveau mai putin de 1-2 hecare de vie sau de pamant de cultura, iar circa 10% erau lipsiti de pamant.
Transformarile care au avut loc dupa cel de-al doilea razboi mondial in sectorul agriculturii, au schimbat fundamental formele de proprietate si procesele tehnologice aplicate in acest important sector economic al tarii.
Taranii au fost obligati, sub presiuni morale si molestari fizice, sa renunte la proprietatea personala a pamantului, la uneltele agricole si animalele de tractiune, ce trebuiau cedate intovarasirilor.
Acest fapt a condus la unificarea, in 1963, colectivitatilor din comunele Straoane, iar in 1965 s-a alaturat si unitatea colectiva din Muncelu, sat care, pierzand statutul de comuna, a devenit catun al Straoanelor de Sus. Totodata, denumirea lor s-a schimbat in Cooperativa Agricola de Productie (C.A.P.).
